
Există o întrebare pe care am primit-o de multe ori.
De ce scrii ceea ce scrii?
Nu există un răspuns scurt.
Cuvintele nu apar într-o zi.
Nu se nasc atunci când deschizi un document nou.
Ele vin din tot ceea ce ai trăit înainte de a începe să scrii.
Din oamenii pe care i-ai întâlnit.
Din alegerile pe care le-ai făcut.
Din deciziile pe care ai fost nevoit să le iei.
Din greșelile pe care ai avut curajul să le recunoști.
Din întrebările care nu ți-au dat pace.

Ani la rând am acumulat experiențe fără să mă gândesc că, într-o zi, vor deveni articole sau cărți.
Le-am trăit.
Le-am înțeles.
Le-am lăsat să mă schimbe.
Abia după aceea au devenit cuvinte.
De aceea nu scriu despre lucruri pe care doar le cunosc.
Scriu despre lucruri pe care le-am trăit.
Am învățat că informația poate fi găsită în orice bibliotecă.
Experiența nu.
Ea se construiește în timp.
Cu răbdare.
Cu muncă.
Uneori cu bucurie.
Alteori cu un preț pe care îl înțelegi abia după ani.
În toate domeniile prin care am trecut am căutat același lucru.
Să înțeleg.
Mai întâi organizațiile.
Apoi mecanismele.
Mai târziu oamenii.
În cele din urmă, pe mine însumi.
Fiecare etapă a adăugat o piesă unui tablou pe care nu îl vedeam atunci.
Astăzi îl văd.
Și înțeleg că niciuna dintre acele experiențe nu a fost întâmplătoare.
Toate au ajuns, mai devreme sau mai târziu, în ceea ce scriu.
Uneori într-o analiză.
Alteori într-un editorial.
Alteori într-o carte.
Forma se schimbă.
Sursa rămâne aceeași.
Experiența.
Această serie nu este despre biografia mea.
Este despre drumul parcurs de fiecare cuvânt înainte de a ajunge pe hârtie.
Pentru că un text începe cu mult înainte de prima propoziție.
Începe în viața celui care îl scrie.
Acesta este locul din care vin cuvintele mele.
Cuvintele nu sunt începutul drumului.
Sunt urmele pe care viața le lasă în urma ei.