ANATOMIA UNUI PROFESIONIST INCOMOD (1): Mărturia mea despre Adevăr

EPISODUL 1 — De ce am devenit eu problema: Când “a știi prea mult” devine periculos

Nu am fost niciodată doar un “director la stat”. Am fost, de fapt, un om care a știut prea mult pentru un sistem căruia îi plac oamenii… incompleți.

Am simțit pe pielea mea, de nenumărate ori, că problema nu era ce făceam, ci ce știam. Ceea ce deranja cu adevărat nu erau acțiunile mele, ci lumina pe care o aduceam fără să vreau.

Am văzut-o în privirile lor strâmbe, în rezistențele absurde, în încercările meschine de a mă izola și în acele tăceri apăsătoare, greu de respirat. Nu pentru că greșeam, ci pentru că eram o anomalie.

Astăzi, când privesc în urmă cu inima deschisă, înțeleg de ce. Eu eram un profesionist întreg într-un mediu croit să funcționeze cu jumătăți de măsură. Acesta e un adevăr pe care mulți îl simt în stomac, dar pe care puțini au curajul să-l rostească.

1. Frica de complexitate: Am venit din trei lumi

Majoritatea celor “puși” pe funcții vin dintr-un singur loc: politică, administrație sau o specializare tehnică restrânsă. E un singur fir, ușor de urmărit.

Eu am venit dintr-o rețea de drumuri:

• Administrația publică: Am învățat cum se mișcă lucrurile la nivel de stat – de la transporturi la servicii.
• Mediul privat: Am respirat aerul competitiv, cel al cifrelor reale – de la petrol și gaze, la investiții și consultanță.
• Sistemele internaționale: Am absorbit standardele mari, cele de la care nu te abați – Phare, BERD, școlile vestice de management.

Această triplă cetățenie m-a făcut imposibil de încadrat. Eram prea mare pentru cutia lor. Eram greu de predat unui “păpușar”, greu de manipulat, imposibil de păcălit. Iar lumea, instinctiv, se teme de ce nu poate controla.

2. Managementul, o armă secretă: M-am format în foc, nu în powerpoint-uri

Nu am învățat să conduc dintr-o broșură prăfuită. Am investit în mine, în managementul adevărat: MBA la Open University, Durham Business School, Institute of Commercial Management.

Nu am ajuns într-o funcție ca să aflu ce înseamnă. Am știut dinainte. Aici e diferența dureroasă: între cel care ocupă un scaun și cel care merită să stea în el.

3. Psihologia organizațională, talonul de incomoditate

Ce i-a deranjat cel mai mult? Faptul că știam management și oameni.

Puțini din sistem știu cu adevărat:

• Cum se face un concurs cinstit.
• Cum se citește un om dincolo de CV.
• Cum identifici potențialul și nu doar obediența.
• Cum recunoști fricile, jocurile și minciunile din spatele zâmbetelor.

Eu am făcut toate acestea ca profesie: headhunter, coach, trainer. Și da, asta sperie de moarte. Sperie pentru că văd ce alții se chinuie să ascundă. Ești incomod când știi regulile, dar le știi și trucurile.

4. Nu am administrat, am transformat

Există lideri care doar întrețin un foc mocnit și lideri care aprind un incendiu al schimbării. Eu am fost din a doua categorie:

• Am făcut dintr-o regie o societate comercială modernă.
• Am adus standarde și digitalizare.
• Am negociat contracte pe care alții le ocoleau.
• Am ridicat organizația de la “merge și așa” la “așa trebuie să fie”

Într-un sistem care se teme de schimbare mai mult decât de eșec, o astfel de dorință de a construi devine o problemă rapidă.

5. Experiența mea, oglinda fricii lor

Am evaluat sute de companii. Am lucrat în privatizări, M&A, proiecte cu finanțatori internaționali. Am fondat entități de la zero.

Când vii cu acest bagaj într-o instituție publică, jocurile mărunte se dezintegrează. Iar asta generează o singură emoție: frică. Frica de a fi expus, frica de a fi comparat, frica în fața competenței reale.

6. Am lăsat moștenire, nu doar scaune incălzite

Nu m-am mulțumit niciodată să ocup un birou. Nu am fost omul care așteaptă ca funcția să-i dea valoare.

Eu am fost cel care a pus bazele, cel care a semănat:

• Am creat structuri care au supraviețuit schimbărilor politice.
• Am construit rețele și ONG-uri care produc impact real.
• Am fondat centre de competență – locuri unde se face treabă, nu unde se bifează prezența.

Pe scurt, unii oameni se definesc prin funcția pe care o ocupă. Eu m-am definit prin ceea ce am lăsat în urmă. Asta te face mai mult decât un angajat; te face un fondator – iar fondatorii nu se dau la o parte ușor.

7. Rolul meu a fost de lider, nu de Șef: Am creat Oameni puternici

Am refuzat să fiu doar un șef. Am ales să fiu un lider.

Am fost trainer, mentor, consultant și coach. Am investit în oameni, predând profesioniștilor, managerilor și echipelor cunoștințele mele.

Un lider care formează oameni puternici nu este un pion; el este o școală.

Această identitate de creator de competență mă face:

• Greu de replicat: Nu oricine poate umple golul lăsat.
• Greu de înlocuit: Echipa mea e puternică și nu are nevoie de un “șef”.
• Și, cel mai adesea, greu de tolerat de cei care vor subordonați, nu parteneri.

8. Când Guvernanța nu e o formalitate: Responsabilitatea semnăturii

Nu am fost un simplu “director politic”, pus acolo să mimeze decizia. Am fost omul care a înțeles, a aplicat și a asumat.

Am lucrat cot la cot cu CA-urile, am disecat legislația, am înțeles implicațiile fiecărui contract. Pentru mine, o decizie nu era o formalitate, ci o responsabilitate reală. Am gestionat indicatori, am croit strategii și am înțeles pe deplin greutatea acelei semnături.

Într-o lume unde toți se ascund după formă (după hârtii și proceduri), insistența pe fond (pe guvernanța reală și integritate) devine o amenințare la adresa zonei de confort general. Și, natural, devine deranjant.

9. Și, în final, ce i-a îngrozit cel mai tare?

Că văd.

Pur și simplu. Văd:

• …oamenii și intențiile lor ascunse.
• …procesele și verigile lipsă.
• …adevărul din spatele aparențelor.
• …riscurile și blocajele care ucid eficiența.

Și, cel mai important, pun întrebarea care trebuie pusă. Cea pe care toți evită să o audă.

Nu am fost incomod din răutate sau din dorința de a mă remarca. Am fost incomod pentru că am știut. Și, se pare, în anumite sisteme, cunoașterea este cel mai mare act de rebeliune.

Cristian Radu

Redactor șef

Expert in Guvernanță corporativă