Globalizarea – de la orizontul lumii la praful din manej

O lume care și-a pierdut sensul drumului

(fragment din volumul în pregătire „Mic tratat despre prostie și orbire”)

Am crescut într-o vreme în care globalizarea era un vis.
Un vis despre o lume unită prin cunoaștere și respect, nu prin algoritmi și proceduri.
Era o promisiune: oameni care învață unii de la alții, culturi care se apropie, idei care circulă fără frică.

Astăzi, acel vis e mort.
Ceea ce trăim nu e globalizare.
E doar o uniformizare sterilă, o lume în care toți trebuie să gândească la fel și să reacționeze la același semnal.

Gloaba obosită a globalismului

Globalizarea actuală seamănă cu o gloabă istovită, orbită de propriile clipiri, alergând în cerc prin același manej prăfuit.
Aleargă pentru a alerga.
Fără scop, fără direcție, doar cu convingerea că așa trebuie.

Nu mai e un drum spre libertate, ci o cușcă elegantă, cu reguli precise și zâmbete programate.
Ceea ce trebuia să ne unească, ne separă.
Ceea ce trebuia să ne ridice, ne tocește.

Războiul hibrid al nimănui

Poate că nu mai trăim într-o globalizare, ci într-un război hibrid al nimănui împotriva tuturor.
Un război fără soldați, dar cu miliarde de victime: conștiințele.

Nu se trag gloanțe, ci se dau notificări.
Nu se cuceresc teritorii, ci atenții.
Nu se ard biblioteci, ci se dezvățăm să gândim.

Și poate că cea mai mare victorie a acestui război e că nu-l mai recunoaștem.

Omenirea conectată și deconectată

Trăim într-o lume în care omul vorbește mai mult ca oricând, dar spune tot mai puțin.
E conectat la tot, dar nu mai e conectat la sine.

Unii s-au împrietenit cu inteligența artificială, dar au uitat cum e să stea de vorbă cu un om.
Pun întrebări, dar nu pentru a afla, ci pentru a nu tăcea.
Caută răspunsuri automate, nu adevăruri personale.

Iar ceilalți — cei care încă gândesc, citesc, simt — par tot mai puțini.
Se recunosc între ei nu după like-uri, ci după tăceri.

Întrebările care nu mai pot fi ocolite

– Când a devenit gândirea o formă de dizidență?
– Când am schimbat dialogul pe scroll infinit?
– Când am înlocuit globalizarea spiritului cu globalizarea prostiei?
– Și cine mai are curajul să se oprească din alergare?

Înapoi la sens

Globalizarea adevărată nu însemna control, ci curiozitate și înțelepciune.
Nu era despre piețe, ci despre oameni.
Nu era despre viteză, ci despre sens.

Astăzi avem totul — conexiune, acces, informație — dar am pierdut înțelegerea.
Și poate că adevărata salvare nu stă în noi tehnologii, ci în ceva infinit mai vechi:
capacitatea de a ne privi în ochi și de a tăcea împreună.

Poate că omenirea nu se va prăbuși.
Poate doar se va opri un moment, sleită, în mijlocul manejului,
și își va aminti că libertatea nu se trăiește online.

Cristian Radu

Redactor șef