Vedete pe șosea. Uneori, tu ești în pat, iar mașina ta ajunge mai departe

Pamflet
Cristian Radu | News Connect

Există accidente pe care le vezi venind.

Și există accidente care vin după tine, până în locul de parcare, deși tu ești deja în pat.

Într-o seară, la ora 22:15, eu eram acasă. Mașina mea se afla regulamentar în parcare de aproximativ cinci ore. Nu circula, nu depășea, nu schimba banda și, din câte știu, nu provocase pe nimeni.

Cu toate acestea, cineva a reușit să intre în ea din spate cu suficientă convingere încât să o deplaseze, târâș, aproximativ doi-trei metri. Frâna de mână era trasă.

Bara din spate a fost spartă, iar haionul s-a îndoit.

Recunosc: nici șoferului nu îi era foarte clar cum reușise un asemenea accident. Probabil că există momente în trafic în care explicațiile rămân în urmă, iar mașina merge înainte.

Omul a plecat.

Dar a lăsat un număr de telefon.

Am vorbit cu el, iar după aproximativ 30 de minute s-a întors la locul accidentului.

Nu știu de ce a plecat. Știu însă că și-a dorit să fie găsit. Altfel nu ar fi lăsat numărul de telefon și nu s-ar fi întors.

Într-o lume rutieră în care mulți lovesc și dispar, gestul acesta trebuie consemnat. Nu șterge accidentul, nu repară bara și nici nu îndreaptă haionul, dar face diferența dintre fuga definitivă și o greșeală asumată, chiar dacă după o scurtă plimbare de reflecție.

De aici pornește și o regulă a noii rubrici News Connect

„Vedete pe șosea” nu va fi doar despre accidente.

Va fi despre oameni, gesturi, reflexe și întâmplări care transformă traficul într-un spectacol fără bilet. Uneori comic. Alteori absurd. Din când în când, periculos.

Vom vorbi despre șoferul grăbit, pietonul contemplativ, parcarea creativă, claxonul folosit drept argument și despre cei care cred că regulile de circulație sunt simple recomandări editoriale.

Își vor găsi locul aici și personajele care merită scoase din anonimat. Printre ele, plutonierul Căpșună și câinele de urmărire, o poveste care demonstrează că, uneori, drumul către adevăr poate avea patru labe și un miros mai bun decât memoria martorilor.

Nu urmărim să ridiculizăm oamenii. Urmărim comportamentele. Pentru că, dincolo de tablă, asfalt și procese-verbale, traficul arată destul de precis cine suntem atunci când credem că nu ne vede nimeni.

Dincolo de știre

Accidentul meu are și o parte aproape neverosimilă: mașina era parcată de cinci ore, eu eram în pat, dar ea a ajuns cu doi-trei metri mai departe.

Se poate spune că, în acea seară, dintre noi doi, mașina a avut viața socială mai intensă.

Important este însă că autorul s-a întors.

A greșit. A plecat. A lăsat numărul. A revenit.

Nu este modelul ideal de comportament, dar nici cel mai rău. Uneori, responsabilitatea nu apare în prima secundă. Vine după 30 de minute.

Bine este să vină.

Chiar și cu întârziere.

Foto: IA