Centrul de date de la Luna: oportunitate strategică pentru România, dar cu riscuri energetice, militare și locale care nu pot fi trecute sub tăcere

Energie, Inteligenta artificiala5 days ago19 Views

Un centru de date pentru inteligență artificială și calcul cuantic, cu o putere anunțată de 80 MW și o valoare estimată la aproximativ un miliard de dolari în prima etapă de dezvoltare, ar urma să fie construit în comuna Luna, județul Cluj, în apropierea Câmpiei Turzii.

Proiectul este prezentat drept o investiție capabilă să transforme România într-un centru regional al tehnologiilor avansate. Ar putea aduce putere de calcul, infrastructură digitală, contracte pentru companiile locale și o poziționare importantă într-o industrie care devine strategică la nivel mondial.

Oportunitatea este reală. La fel sunt însă și întrebările.

Amplasamentul este situat în vecinătatea Bazei 71 Aeriene, pe malul Arieșului, pe un teren a cărui concesionare este contestată în instanță. Centrul ar deveni un consumator major de energie electrică, iar compania care îl propune nu a prezentat public, până în acest moment, finanțarea, furnizorii tehnologiei cuantice, soluția definitivă de racordare, clienții sau studiile complete de impact.

România nu trebuie să respingă un asemenea proiect. Dar nici să-l declare strategic înainte de a-l verifica.

Deocamdată există un proiect anunțat, nu o investiție începută

Planul a fost prezentat public la 27 mai 2026, după o întâlnire între reprezentanții DriverAI și președintele Senatului, Mircea Abrudean. Comunicatul Senatului l-a descris drept „primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică”.

Afirmația aparține promotorilor proiectului. Nu este confirmată, deocamdată, printr-o evaluare tehnologică independentă.

Centrul ar urma să fie dezvoltat pe aproximativ 20 de hectare, în patru etape de câte 20 MW. Leviatan Group este implicat prin punerea la dispoziție și dezvoltarea parcului industrial și tehnologic, E-INFRA este indicată drept partener pentru infrastructura energetică, iar Carstens Consulting Global, pentru managementul proiectului și coordonarea instituțională.

DriverAI vorbește despre un centru subteran, dotat cu procesoare grafice de mare densitate și echipamente de calcul cuantic. Nu au fost însă identificați public:

producătorul și tipul GPU-urilor;
furnizorul calculatorului cuantic;
tehnologia utilizată și numărul de qubiți;
contractul de achiziție a echipamentelor;
clienții viitorului centru;
structura finanțării;
decizia finală de investiție;
autorizațiile și calendarul ferm de construcție.

Publicația internațională Data Center Dynamics a consemnat inclusiv întrebările formulate de specialiști cu privire la experiența companiei în dezvoltarea unor centre de date de asemenea dimensiuni.

Mai mult, chiar comunicarea asociată proiectului arată că investiția depinde de stabilirea unor condiții fiscale și de reglementare în relația cu Guvernul României.

Formula jurnalistică exactă este, prin urmare, că la Luna se propune construirea unui centru de date de 80 MW. Nu că investiția a început și nici că tehnologia cuantică a fost deja contractată.

Important pentru România, dar nu unic în Europa

Puterea de 80 MW ar plasa centrul de la Luna în categoria marilor infrastructuri digitale. Nu l-ar transforma însă, prin dimensiune, într-un proiect fără echivalent în Europa.

Nu există un registru european unic care să permită o numărătoare absolut exactă. Operatorii comunică diferit: unii indică puterea totală a campusului, alții numai sarcina echipamentelor IT, iar numeroase investiții sunt anunțate înainte de obținerea finanțării, autorizațiilor și racordării.

Pe baza proiectelor publice cunoscute, în Europa există, se construiesc sau sunt planificate cel puțin 30–50 de campusuri de date cu o capacitate de aproximativ 80 MW sau mai mare. Dintre acestea, aproximativ 5–10 pot fi identificate clar drept infrastructuri orientate prioritar către inteligență artificială și calcul de înaltă performanță.

Până în 2031, Europa ar putea avea între 10 și 20 de centre AI de dimensiuni comparabile sau mai mari. Într-un orizont de zece ani, numărul ar putea ajunge la 15–30, fără a include toate extinderile centrelor deja existente. Acestea sunt estimări realizate pe baza proiectelor anunțate, nu cifre oficiale definitive.

Câteva investiții arată deja scara competiției:

Stargate Norway este proiectat pentru 230 MW, cu posibilitatea extinderii la 520 MW și o țintă anunțată de 100.000 de GPU-uri;
Nebius pregătește la Lappeenranta, în Finlanda, o fabrică AI de 310 MW și operează deja la Mäntsälä un centru extins la aproximativ 75 MW;
Nscale dezvoltă la Loughton, în Marea Britanie, o infrastructură de 50 MW, extensibilă la 90 MW, cu peste 23.000 de acceleratoare NVIDIA planificate;
EcoDataCenter și Mistral AI pregătesc în Suedia un campus destinat sarcinilor AI de mare densitate;
Uniunea Europeană urmărește dezvoltarea unor „AI Gigafactories” cu peste 100.000 de acceleratoare fiecare.

În momentul în care Luna ar ajunge la capacitatea integrală de 80 MW, este posibil ca în Europa să funcționeze deja între zece și douăzeci de centre AI de dimensiune comparabilă sau mai mare.

Elementul care ar putea diferenția proiectul românesc este componenta cuantică. Numai că aceasta nu este încă demonstrată. Nu este cunoscut furnizorul, tipul sistemului, capacitatea sa, contractul de achiziție sau modul concret în care calculatorul cuantic ar urma să fie integrat cu infrastructura AI.

Nu există, în prezent, un centru european de 80 MW despre care să fie demonstrat public că integrează la scară industrială, în aceeași infrastructură, inteligență artificială și calcul cuantic.

Așadar, Luna ar putea deveni unul dintre centrele europene importante de calcul AI. Nu există însă, deocamdată, dovezi că va fi primul centru „Quantum AI” din lume. Există numai afirmația promotorului.

Ce ar putea câștiga România

Accesul la putere de calcul devine o resursă strategică. Cercetarea, administrația, industria, apărarea și companiile europene nu pot depinde integral de centre aflate în alte jurisdicții.

Un centru de asemenea dimensiuni ar putea aduce României:

infrastructură AI și de calcul de înaltă performanță;
capacitate de procesare și stocare a datelor pe teritoriul național;
investiții în rețele electrice și fibră optică;
contracte pentru companii românești de construcții, inginerie și mentenanță;
atragerea furnizorilor de echipamente și servicii digitale;
acces pentru universități și centre de cercetare la resurse GPU;
dezvoltarea unor soluții suverane de administrare a datelor;
consolidarea cooperării tehnologice dintre România, Statele Unite și partenerii europeni.

Beneficiul nu rezultă însă automat din mărimea investiției.

Dacă România oferă teren, energie, facilități fiscale, infrastructură și eventual ajutoare de stat, trebuie să afle câtă valoare rămâne efectiv în țară. Un centru poate procesa date pentru clienți externi, poate importa cea mai mare parte a tehnologiei și poate funcționa cu un număr relativ redus de angajați permanenți.

Construcția va crea numeroase contracte și locuri de muncă temporare. Operarea unui centru puternic automatizat produce, de regulă, mai puține locuri de muncă decât o fabrică de valoare comparabilă.

De aceea, înainte de acordarea unor facilități, trebuie stabilite clar numărul locurilor de muncă permanente, taxele care vor intra în bugetele locale, accesul universităților, contractele care pot reveni companiilor românești și garanțiile oferite statului dacă investiția nu este finalizată.

Un consum energetic de dimensiunea unui oraș

La o funcționare continuă la 80 MW, consumul teoretic ar ajunge la aproximativ 700,8 GWh pe an.

Calculul este simplu: 80 MW înmulțit cu 8.760 de ore.

Dacă cei 80 MW reprezintă numai puterea echipamentelor IT, consumul total al facilității ar fi mai mare. Răcirea, pompele, sistemele de alimentare neîntreruptibilă, iluminatul, securitatea și celelalte instalații au propriul consum.

Ca ordin de mărime, centrul ar putea depăși 1% din consumul anual de electricitate al României. Prima etapă, de 20 MW, ar putea necesita până la 175 GWh anual.

Sistemul energetic românesc poate alimenta un consumator de 80 MW. Întrebarea este cu ce investiții, din ce surse și pe cheltuiala cui.

Promotorii afirmă că centrul ar urma să ajungă la alimentare din surse regenerabile în faza a patra. Afirmația nu răspunde însă situației din primele trei etape și nici nevoii de alimentare neîntreruptă.

Trebuie precizat:

din ce surse va primi energie centrul în fiecare etapă;
dacă vor fi construite capacități regenerabile noi;
ce sistem de stocare va exista;
cum va fi asigurată alimentarea noaptea și în perioadele fără vânt;
cine va suporta costurile întăririi rețelelor;
dacă energia verde va fi furnizată fizic sau numai compensată prin contracte și certificate;
ce se întâmplă în perioadele în care sistemul energetic este sub presiune.

Un centru Tier III sau Tier IV trebuie să funcționeze permanent. Producția eoliană și fotovoltaică este variabilă. Fără capacități controlabile, stocare și conexiuni redundante, formula „100% regenerabil” poate rămâne o echivalare contabilă, nu o alimentare fizică permanentă.

Riscul nu este că România nu poate furniza 80 MW. Riscul este ca rețeaua publică și consumatorii să suporte investiții costisitoare pentru un beneficiar privat, fără ca acesta să-și asume proporțional producție nouă, stocare și întărirea infrastructurii.

Terenul pe care ar urma să fie construit centrul este contestat

Amplasamentul provine din suprafața destinată anterior proiectului Tetarom V. În 2024, Primăria Luna a concesionat aproximativ 84 de hectare către Doma Cult SRL. Ulterior, Ubitech Construcții, companie din Leviatan Group, a devenit acționar majoritar al societății concesionare.

Prebet Logistics, o altă companie care obținuse un lot în zonă, a atacat la Tribunalul Alba hotărârile Consiliului Local aflate la baza celorlalte concesiuni. Printre elementele contestate se află evaluarea utilizată pentru stabilirea redevenței, realizată în 2019, într-o perioadă în care terenul avea o altă încadrare.

Existența procesului nu dovedește că actuala concesiune este ilegală și nici că reclamantul va câștiga. Dovedește însă că situația juridică a amplasamentului nu este un detaliu care poate fi ignorat.

Un proiect evaluat la un miliard de dolari nu poate fi construit sănătos pe un teren asupra căruia planează riscul anulării actelor administrative. Situația trebuie clarificată înainte de acordarea facilităților, garanțiilor sau a unui eventual statut de investiție strategică.

Proximitatea Bazei 71 Aeriene schimbă analiza

Terenul se află în comuna Luna, în proximitatea Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu”, obiectiv militar utilizat de România și de aliații NATO pentru misiuni, exerciții și operarea avioanelor F-16.

În spațiul public a fost vehiculată o distanță de aproximativ doi kilometri. Până la publicarea coordonatelor exacte și a planului definitiv al construcției, această distanță trebuie tratată ca estimare jurnalistică, nu ca măsurătoare oficială.

Apropierea poate avea o anumită logică strategică. O infrastructură de calcul protejată, realizată subteran și utilizată eventual pentru aplicații guvernamentale sau de apărare ar putea beneficia de securitatea generală a zonei.

Aceeași apropiere produce însă o concentrare neobișnuită de infrastructuri militare, energetice și digitale într-un perimetru restrâns.

Într-o situație de conflict, baza aeriană ar putea deveni o țintă. Centrul de date ar putea fi afectat direct sau indirect, chiar dacă nu reprezintă el însuși obiectivul atacului. Dacă va procesa date militare sau guvernamentale, centrul va dobândi propria valoare strategică.

Trebuie evaluate:

riscul atacurilor fizice, al sabotajului și al dronelor;
reziliența în cazul exploziilor, incendiilor și întreruperii alimentării;
traseele liniilor electrice și ale comunicațiilor;
compatibilitatea construcțiilor cu servituțile și culoarele aeronautice;
securitatea accesului și verificarea personalului;
proprietatea, jurisdicția și protecția datelor;
existența unui amplasament secundar pentru recuperarea în caz de dezastru;
efectul combinat al unui incident militar, energetic și digital.

Faptul că dezvoltatorul român a realizat lucrări pentru Ministerul Apărării nu dovedește existența unei probleme. Dar nici nu înlocuiește avizele și evaluările instituționale.

Întrebarea nu este numai dacă un centru de date poate funcționa lângă Baza 71. Întrebarea este dacă România dorește să concentreze două infrastructuri strategice în același spațiu geografic.

Sub pământ, pe malul Arieșului

DriverAI afirmă că infrastructura principală ar urma să fie construită subteran. Soluția poate reduce impactul vizual, poate îmbunătăți securitatea fizică și poate asigura o temperatură mai stabilă.

Amplasarea subterană, în apropierea unui râu, introduce însă obligații tehnice suplimentare.

Sunt necesare un studiu hidrogeologic, determinarea nivelului pânzei freatice, modelarea riscului de inundație, protecția împotriva infiltrațiilor, verificarea stabilității terenului și un plan de intervenție pentru situația inundării spațiilor tehnice.

Perimetrul se află lângă Arieș și în apropierea unei balastiere. Aceste elemente nu demonstrează că terenul este impropriu. Impun însă studii geotehnice și hidrologice independente, nu simple asigurări ale investitorului.

Un centru subteran poate fi mai bine protejat împotriva unor riscuri. Poate fi, în același timp, mai vulnerabil la apă, infiltrații și probleme de evacuare în cazul unui incendiu.

Apa și răcirea: circuit închis nu înseamnă consum zero

Compania afirmă că va utiliza răcire cu lichid în circuit închis și că Arieșul nu este destinat să fie sursa principală de răcire.

Este o soluție care poate reduce considerabil consumul direct de apă. Lichidul este recirculat și nu trebuie înlocuit continuu.

Circuitul închis nu înseamnă însă consum zero. Instalația trebuie umplută, există pierderi, apa necesită tratare, iar căldura preluată de la echipamente trebuie eliminată prin chillere sau alte sisteme. Acestea presupun consum suplimentar de energie și, în anumite configurații, utilizarea unor cantități suplimentare de apă.

Comunitatea trebuie să cunoască necesarul anual, sursa exactă, consumul în zilele caniculare, substanțele utilizate pentru tratarea circuitului, modul de colectare a apelor contaminate și soluția de evacuare.

Afirmația că Arieșul nu va fi sursa „principală” lasă deschisă o întrebare simplă: va fi folosit râul în vreun fel?

Trebuie analizat și scenariul unui incendiu. Apa utilizată la stingere poate antrena combustibili, uleiuri, substanțe din baterii și produse de ardere. Fără bazine de retenție și sisteme de izolare, acestea pot ajunge în sol, în pânza freatică sau în Arieș.

Există riscuri pentru sănătatea populației?

Un centru de date nu este o instalație nucleară și nu produce radiații ionizante. Cuvântul „cuantic” nu înseamnă radioactivitate și nu creează o zonă de iradiere în jurul construcției.

Nici serverele nu generează, în condiții normale, câmpuri electromagnetice capabile să afecteze populația aflată în afara incintei. Transformatoarele, stațiile și liniile electrice trebuie să respecte limitele legale, dar nu există date care să indice un pericol electromagnetic special pentru locuitorii comunei Luna.

Riscurile credibile sunt mai convenționale: zgomotul, emisiile generatoarelor, traficul, incendiile și contaminarea accidentală.

Zgomotul permanent

Chillerele, ventilatoarele, pompele, transformatoarele și instalațiile de alimentare funcționează 24 de ore din 24. Zgomotul de frecvență joasă poate fi perceput la distanță și poate deveni mai deranjant noaptea.

Expunerea cronică la zgomot poate provoca tulburări de somn, stres și poate agrava riscul cardiovascular.

La Luna nu trebuie măsurat numai zgomotul viitorului centru. Trebuie analizat efectul cumulat cu traficul rutier, activitățile industriale și zborurile militare de la Baza 71.

Amplasarea subterană poate reduce zgomotul produs de servere. Nu face însă să dispară instalațiile de răcire, gurile de ventilație, transformatoarele și generatoarele.

Generatoarele de rezervă

Un centru de 80 MW, proiectat pentru funcționare neîntreruptă, poate necesita un număr important de generatoare de rezervă. Acestea intră în funcțiune în cazul întreruperilor și sunt pornite periodic pentru testare.

Generatoarele diesel emit particule fine și oxizi de azot. La concentrații suficiente și în cazul unei expuneri repetate, pot fi afectați în special copiii, vârstnicii și persoanele cu boli respiratorii sau cardiovasculare.

Impactul depinde de numărul și puterea generatoarelor, combustibilul utilizat, frecvența testelor, înălțimea evacuărilor, direcția vântului și distanța până la locuințe.

Incendiile și accidentele tehnologice

Bateriile, transformatoarele, cablurile, combustibilul și echipamentele electrice creează un risc de incendiu. Într-un accident pot fi eliberate fum, particule și produse toxice de ardere.

Este un risc accidental, nu o expunere permanentă a populației. Dar tocmai de aceea trebuie pregătite scenarii de intervenție, sisteme de detectare și stingere, compartimentări, bazine de retenție și mecanisme de avertizare a comunității.

Pe ce rază trebuie evaluat impactul?

Nu există o rază medicală universală pentru centrele de date. Nu poate fi afirmat responsabil că populația aflată la trei sau cinci kilometri va fi expusă automat unui pericol.

Impactul depinde de poziția instalațiilor, distanța până la prima locuință, relief, vegetație, vânt, tehnologia de răcire, numărul generatoarelor și măsurile de insonorizare.

Ca măsură de precauție, locuințele aflate în primul kilometru față de limita centrului ar trebui considerate receptorii prioritari pentru studiile de zgomot și calitate a aerului. Aceasta nu înseamnă că întregul kilometru devine o zonă periculoasă.

Modelarea trebuie continuată dincolo de această distanță atât cât arată calculele că există efecte măsurabile. Pentru scenariile de incendiu, aria de intervenție trebuie stabilită în funcție de cantitățile de combustibil, baterii și substanțe prezente.

În cazul apei nu există o rază circulară. Trebuie analizate pânza freatică și întregul traseu relevant din aval al Arieșului.

Concluzia responsabilă este clară: nu există date care să permită afirmația că viitorul centru va îmbolnăvi populația. Există însă suficiente surse potențiale de zgomot, poluare și risc accidental pentru a impune un studiu de impact asupra sănătății înaintea autorizării și publicarea integrală a rezultatelor.

Ce trebuie să primească locuitorii din Luna

O investiție nu devine automat bună pentru comunitate numai pentru că valoarea ei este mare.

Comuna și statul trebuie să afle câte locuri de muncă permanente vor exista, câți angajați vor fi recrutați local, ce taxe vor intra efectiv în bugetul comunei și cine va plăti drumurile, utilitățile și extinderea rețelelor.

Trebuie stabilit ce acces vor primi universitățile românești, ce contracte vor reveni companiilor locale, ce ajutor de stat este solicitat și ce garanții există dacă proiectul nu este finalizat.

Orice facilitate publică trebuie legată de rezultate măsurabile. Dacă sunt promise capacități, investiții și locuri de muncă, contractele trebuie să conțină termene, obligații și clauze de recuperare a ajutorului în cazul nerealizării lor.

Statul nu trebuie să finanțeze o promisiune. Poate sprijini o investiție demonstrată.

Dincolo de știre: întâi verificarea, apoi statutul strategic

Centrul de date de la Luna poate deveni una dintre cele mai importante investiții tehnologice din România. Tocmai de aceea nu poate fi tratat ca un simplu anunț festiv.

Înainte de desemnarea sa drept investiție strategică, trebuie verificate și, în limitele legii, făcute publice:

dovada finanțării;
structura investiției;
decizia finală de investiție;
furnizorii GPU și ai tehnologiei cuantice;
clienții și modelul economic;
situația juridică definitivă a terenului;
soluția și avizul de racordare;
costurile întăririi rețelei;
capacitățile noi de producție și stocare;
studiile geotehnice, hidrologice și de mediu;
consumul de apă;
studiile de zgomot, poluare și impact asupra sănătății;
avizele MApN și ale autorităților aeronautice;
planul de securitate și recuperare în caz de dezastru;
facilitățile fiscale și ajutoarele publice solicitate.

Oportunitatea este reală. Proiectul nu este însă, deocamdată, demonstrat în toate componentele sale.

Pentru România, riscul este să ofere energie, rețea, teren și bani publici înainte de a primi garanții. Pentru comunitatea din Luna, riscul este să suporte traficul, zgomotul, presiunea asupra infrastructurii și eventualele incidente, primind mai puține locuri de muncă și venituri decât i s-au promis.

Iar apropierea de Baza 71 Aeriană obligă statul să răspundă unei întrebări pe care entuziasmul tehnologic nu o poate acoperi: construim o infrastructură digitală mai sigură sau concentrăm într-un singur loc prea multe vulnerabilități strategice?

România are nevoie de centre de date și de putere proprie de calcul. Dar are nevoie, în aceeași măsură, de instituții capabile să deosebească o investiție strategică de o promisiune strategic ambalată.

Cristian Radu | News Connect

Articol actualizat la 7 august 2026.