Dincolo de obiectiv: o zi în care am simțit că arta mă conține

Pentru mine, arta nu e doar un hobby sau o activitate „creativă”. Este un mod de a privi, de a trăi, de a respira. E felul în care mă exprim cel mai sincer – în imagini, în lumină, în detalii aparent banale, dar încărcate de sens. Activez în domeniul fotografiei, dar legătura mea cu arta a început cu mult înainte. De mică, am crescut într-un mediu în care frumosul era prezent natural – tatăl meu pictează și, în ultimii ani, s-a apropiat și el de fotografie. Prin el am învățat că nu trebuie să înțelegi arta ca să o simți. Că uneori, ceea ce pare „mic” în ochii lumii poate fi o revelație personală.

Azi am avut ocazia să retrăiesc această conexiune la un alt nivel, participând la evenimentul „împArt Artă”, organizat de Asociația Zbor împreună cu Myndself Hub, în calitate de fotograf. Nu doar ca observator din umbră, ci ca parte vie a unei comunități care respiră expresie, emoție și culoare.

Încă de la intrare, atmosfera m-a cucerit. Mansarda era luminoasă, caldă, decorată cu accente creative – acel gen de spațiu care te face să simți că poți fi cine ești. Pe un perete trona o lucrare murală vibrantă cu cuvântul „Zbor” – o metaforă vizuală perfectă pentru ceea ce avea să urmeze. Pe canapele, tineri curioși, visători, poate ușor nesiguri pe drumurile lor artistice. Dar toți acolo cu același gând: să se exprime, să învețe, să se lase inspirați. A fost o zi dedicată artei și oamenilor care cred în ea.

Momentul de vârf pentru mine a fost workshopul susținut de Andreea Dobre, despre promovarea în mediul online. A fost mai mult decât o discuție tehnică – a fost un apel sincer la coerență, asumare și claritate artistică.

Am înțeles că promovarea nu este doar despre a posta imagini, ci despre a construi o prezență. Despre a spune o poveste în care oamenii să se regăsească. Despre a te întreba: Cine sunt ca artist? Ce vreau să transmit? Ce simte omul care îmi vede fotografia?

Pentru mine, a fost o reamintire că fotografia nu este doar vizual. Este emoție, mesaj, reflecție. Este despre a capta un moment real, sincer, imperfect, dar memorabil.

Un alt punct sensibil al evenimentului a fost expoziția dedicată tinerilor artiști din Brașov. Lucrările lor nu strigau prin tehnică, ci prin curaj. Fiecare tablou sau ilustrație era o confesiune în tăcere – despre cine sunt, ce simt, cum văd lumea. A fost o reamintire că arta nu trebuie să fie „perfectă”. Ci vie, sinceră, emoționantă. La fel cum îmi doresc să fie și fotografiile mele: nu despre cadre compuse matematic, ci despre fragmente de umanitate.

Ca temă, am fost mereu atrasă de fotografia de peisaj și cea de stradă – tocmai pentru că în ele găsesc exact ceea ce caut și în viață: liniștea, pacea, împăcarea, nostalgia. Îmi place să surprind acel moment aproape invizibil în care lumea tace puțin. O privire, o rază de lumină, o stradă pustie care poartă urme de pași trecuți.

Prin fotografiile mele nu caut perfecțiune. Caut emoție. Autenticitate. Poveste. Vreau ca imaginea să spună ceva, să rămână cu privitorul, să-l facă să viseze, să-și amintească ceva, sau poate… să tacă un pic în fața unui adevăr simplu.

Vreau ca privitorul să se regăsească. Să-și pună întrebări. Să simtă că a fost martorul unui moment intim și real.

Din când în când, scriu poezii. Nu neapărat pentru a le publica, ci pentru a mă înțelege mai bine. Pentru a formula în cuvinte acele stări pe care fotografia doar le atinge. Poezia mea e, de multe ori, răspunsul la imaginea pe care nu o pot capta. Sau o prelungire a gândului născut dintr-o fotografie.

Scriu despre trăiri, despre amintiri, despre ce nu am putut spune cu voce tare. Și, în fond, despre același lucru: căutarea de sine prin artă.

Evenimentul „împArt Artă” a fost pentru mine mai mult decât o experiență culturală. A fost o validare, o respirație adâncă, un „da” interior spus propriei mele voci. M-am simțit încurajată să continui să creez, dar și să mă exprim. Să nu-mi fie teamă să fiu vizibilă.

Pentru mine, arta este viziune, refugiu, deconectare, sens. Este felul în care mă aduc în fața lumii fără să spun tot, dar lăsând destul cât să fiu înțeleasă.

Mulțumesc celor de la Asociația Zbor și Myndself Hub pentru spațiul creat – atât fizic, cât și simbolic. Un spațiu în care o fotografie poate deveni punte, iar o idee timidă – începutul unei identități artistice clare.

 Și dacă ai fost acolo, știi exact ce spun. Dacă nu, sper că ai simțit puțin din zborul acelei zile prin cuvintele mele. Pentru că arta, în orice formă, rămâne acel loc în care ne regăsim – și ne spunem, sincer, cine suntem.

Adriana Tudose

Jurnalist debutant – Universitatea Transilvania Brașov