Meritocrația – între ideal și realitate în România ultimilor 35 de ani (2)

Meritocrația în politica românească – între promisiune și eșec

Meritocrația, ca principiu, presupune ca accesul la funcții publice și de decizie să fie determinat de competență, integritate, experiență relevantă și rezultate, nu de apartenențe partinice, relații de rudenie sau loialități de grup.
Într-un sistem politic meritocratic, liderii sunt cei mai bine pregătiți să guverneze și să reprezinte interesul public.

În România, de la Revoluția din 1989 încoace, meritocrația în politică a fost adesea invocată în discursuri și programe, dar rar aplicată cu consecvență. Evoluția ei reflectă transformările și blocajele structurale ale democrației românești.

Anii 1990 – democrație de tranziție, meritocrație inexistentă
După căderea comunismului, politica românească a fost dominată de foști membri ai nomenclaturii și ai aparatului de stat, regrupați în partide noi.
Promovarea în funcții publice s-a făcut mai degrabă pe criterii de loialitate față de noile structuri de putere și mai puțin pe baza competențelor. „Frontul Salvării Naționale” și partidele desprinse ulterior din acesta au cultivat o cultură a fidelității față de lideri și de grupuri, meritocrația fiind cvasi-inexistentă.

Anii 2000 – profesionalizare parțială, dar politizarea excesivă continuă
Intrarea în NATO și în UE a adus o nevoie de profesionalizare, mai ales în administrație. Totuși, în politică, meritocrația a rămas o excepție.
Selectarea candidaților la alegeri, numirile în funcții de conducere, ocuparea posturilor în instituții publice au continuat să fie marcate de clientelism politic. Deși s-au afirmat figuri politice mai bine pregătite (în administrația centrală sau locală), acestea au fost deseori marginalizate de mecanismele de partid.

Anii 2010 – accentuarea divizării între discurs și practică
Meritocrația a devenit un slogan frecvent în campaniile electorale. Aproape fiecare partid a vorbit despre „promovarea valorilor” sau „selectarea celor competenți”.
În realitate, partidele au continuat să funcționeze ca structuri închise, unde loialitatea și contribuția la finanțarea campaniilor au cântărit mai mult decât pregătirea profesională.
Cazurile de miniștri fără studii solide sau cu CV-uri discutabile s-au multiplicat. În același timp, societatea civilă a început să exercite presiuni mai puternice pentru transparență și profesionalism.

Anii 2020 – o presiune tot mai mare pentru schimbare, dar cu rezultate modeste
În ultimii ani, contextul european, digitalizarea și implicarea noilor generații au crescut presiunea pentru o politică mai meritocratică. Apar tot mai multe voci care cer competență, onestitate și integritate la vârful statului.
Cu toate acestea, mecanismele reale de selecție din interiorul partidelor au rămas opace.
Listele de candidați și numirile la nivel guvernamental continuă să fie influențate decisiv de jocurile de culise, alianțele de moment și negocierile interne, în detrimentul unor criterii meritocratice clare.

De ce meritocrația rămâne slabă în politica românească?

– Partide slab democratizate – Deciziile cheie se iau în cercuri restrânse, fără consultarea reală a membrilor sau a electoratului.

– Cultura politică a compromisului de culise – Politica românească funcționează adesea pe baza unor aranjamente informale, în care meritul contează mai puțin.

– Absenteismul civic și lipsa presiunii constante – Societatea civilă și cetățenii reacționează adesea punctual, nu sistematic.

– Accesul dificil pentru oameni competenți fără sprijin politic – În lipsa unor mecanisme clare de selecție, mulți profesioniști evită politica sau nu reușesc să se impună.

Există speranță pentru meritocrație în politică?
– Da, dar schimbarea nu poate veni doar din interiorul partidelor. Sunt necesare:

– Reformarea legislației partidelor pentru a impune reguli clare de selecție a candidaților;

– Creșterea presiunii publice pentru transparență și profesionalism;

– Educație civică mai solidă, care să încurajeze participarea activă a cetățenilor;

– Sprijinirea platformelor politice noi, cu reguli meritocratice autentice.

Concluzie
Meritocrația în politica românească rămâne un deziderat mai degrabă decât o realitate.
Fără o schimbare profundă a culturii politice și a mecanismelor de selecție, șansele ca politica să devină un domeniu al competenței și profesionalismului rămân limitate.
Presiunea noilor generații și a unei societăți civile mai mature poate, în timp, să încline balanța în favoarea valorilor reale.