Prizonierii

În mărunta noastră viață ce-o avem pe-acest pământ,
Suntem prizonierii proprii de la nașteri la mormânt,
Zăvorâm nobilul suflet în palate mult prea mari,
Ne rugăm cerând iertare la idoli imaginari.

Din luxoasele birouri cerul nu îl mai vedem,
Oferim cadouri scumpe mai marilor din sistem,
Alergăm pe benzi rulante ca niște cobai dresați,
Talpa goală nu atinge lutul pe care umblați.

Suntem prizonierii proprii ai unor vacanțe scurte,
Dăm prea multă importanță intereselor mărunte,
Suntem idolii puterii și-a ședințelor prea lungi,
Acceptăm străinătății statura de nibelungi.

Am dat totul pe degeaba așteptând orice la schimb,
O să dăm de pe icoane și mult prea sfințitul nimb,
Ne uităm unul la altul fără să ne mai vorbim,
Avem fețele crispate și-am uitat să mai zâmbim.

Suntem prizonierii proprii lumii pline de rebeli,
Cetățeni ai unor cluburi cu mult fum și decibeli,
Care din sminteală multă trag pe nas albul moloz,
Generații masculine îmbrăcate-n fuste roz.

Ne petrecem prea mult timpul în mașinile luxoase,
Ne-mbrăcăm în haine scumpe dar urâte și jegoase,
În piscine și în spauri înotăm înghesuiți,
Aruncăm la coș iubirea și ne credem fericiți.

Sunten prizonierii proprii ai luminii ce n-o vezi
Și ai unor malluri triste pline cu copii obezi,
Reclame cu vino-ncoace, showuri ieftine, baloane,
Mame cu copii în brațe dar pline de silicoane.

Peste tot cutii din plastic cu reclame în engleză,
Consumăm artă, cultură și mâncare tailandeză,
Nu mai vrem chiftea română și rotundă ca un bulgăr,
Acum nu mai ești la modă dacă nu comanzi un burgăr.

Suntem prizonierii proprii ai politicii române,
Vânzători de neam și țară cu apucături hapsâne,
Venin, ură și otravă cum n-a fost pe-acest pământ,
Sutași cu sulița-n mână ucigând ce-avem mai sfânt.

Deputați plini de minciună, senatori de mântuială,
Pripășiți de prin partide și puși pe căpătuială,
Cu primari fără de carte și pe post de paparude,
Țara plânge sub obadă însă nimeni n-o aude.

Suntem prizonierii proprii scoși din ziare și reviste,
Tabloide, bloguri, google, moduri de vorbire triste,
Aruncând primii cu piatra pe toate cele avute,
Noi am ridicat păcatul chiar la rangul de virtute.

Doamne, suntem prizonierii proprii pe pământul nostru,
Scoate-ne din amorțeala ce ne ține ca un monstru,
Altfel din Grădina Maicii nimic n-o să mai rămână
Și va pieri din istorii mândra nație română!

Nicolae Paraschiv