Tohan Zărnești reactivează instalații vechi. Între industria strategică și memoria unei tragedii

Actualitate1 week ago8 Views

Cristian Radu j News Connect

Uzina Tohan din Zărnești pregătește repunerea în funcțiune a unei instalații industriale utilizate începând din anii ’80, precum și reorganizarea unor fluxuri destinate fabricării grenadelor fumigene, componentelor reactive și minelor marine. Investiția analizată este estimată la 258.588 de euro, iar termenul indicat pentru realizare este anul 2027.

Proiectul a intrat în procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Parcurgerea acestei etape nu reprezintă însă aprobarea finală a investiției și nici confirmarea începerii producției.

Potrivit informațiilor publicate de BizBrașov, una dintre instalațiile vizate ar fi fost pusă în funcțiune în anul 1984 și utilizată până la începutul anilor ’90. Reactivarea sa arată că România încearcă să răspundă cererii europene tot mai mari de muniție prin recuperarea și modernizarea unor capacități industriale existente.

Tohan analizează și reorganizarea altor fluxuri de fabricație, inclusiv pentru asamblarea grenadelor fumigene, realizarea unor componente pentru proiectile reactive și producerea minelor marine.

În paralel, compania derulează și alte investiții, printre care modernizarea unei linii de galvanizare, evaluată la aproximativ 29,49 milioane de lei.

Memoria unei industrii

Istoria Uzinei Tohan nu poate fi redusă la utilaje, hale, capacități de producție și contracte militare. Fabrica a influențat decisiv dezvoltarea economică și socială a orașului Zărnești. Generații întregi au lucrat aici, iar viața multor familii a fost legată direct de această platformă industrială.

În perioada comunistă, întreprinderea purta numele „6 Martie” și producea atât echipamente militare, cât și bunuri civile. Pentru comunitate, uzina a însemnat locuri de muncă, pregătire profesională și stabilitate. A însemnat însă și riscuri despre care, timp de decenii, s-a vorbit prea puțin.

Explozia din 5 mai 1983

La 5 mai 1983, o explozie devastatoare a distrus două secții ale fabricii de armament din Zărnești. Sursele apărute după 1990 și mărturiile supraviețuitorilor indică între 35 și 37 de morți și peste 300 de răniți. Diferența dintre cifre arată cât de incomplet a fost documentată public tragedia.

Regimul comunist a trecut accidentul sub tăcere. Informația nu a fost prezentată public la dimensiunea ei reală, iar victimele nu au intrat în memoria națională așa cum ar fi trebuit. Pentru familiile lor și pentru comunitatea din Zărnești, explozia nu a fost însă o statistică, ci o rană rămasă deschisă.

Această pagină de istorie trebuie amintită acum, când se discută despre reactivarea unor instalații provenite chiar din perioada respectivă. Nu pentru a bloca dezvoltarea industriei de apărare, ci pentru a cere ca relansarea ei să se facă în condiții tehnologice, profesionale și de securitate corespunzătoare prezentului.

Dincolo de știre

Europa are nevoie de muniție, iar România încearcă să își refacă o parte dintre capacitățile industriale. Tohan Zărnești poate avea un rol important în acest proces. Deocamdată însă, informațiile publice descriu mai ales instalațiile, valoarea investiției și procedurile administrative.

Rămân fără răspuns câteva întrebări esențiale:

Ce capacitate de producție va rezulta după finalizarea investiției?
Există deja contracte ferme sau numai estimări privind cererea?
Câte locuri de muncă vor fi create și ce calificări vor fi necesare?
Cât din vechea instalație va fi reutilizat și cât va fi înlocuit?
Ce sisteme moderne de prevenire a incendiilor și exploziilor vor fi instalate?
Au fost actualizate planurile de intervenție în situații de urgență?
Cum sunt pregătiți angajații pentru lucrul cu substanțe și materiale periculoase?
Cum au fost transformate lecțiile tragediei din 1983 în reguli concrete de securitate?
Există o formă corespunzătoare de comemorare a oamenilor care și-au pierdut viața atunci?

Decizia de mediu este numai una dintre etapele necesare. Într-o industrie cu asemenea riscuri, transparența, securitatea muncii și informarea comunității nu pot rămâne teme secundare.

O industrie strategică nu se reconstruiește numai prin recuperarea unor instalații vechi. Se reconstruiește și păstrând memoria oamenilor care au muncit și au murit acolo, transformând acea memorie în reguli de siguranță care nu se negociază.

Surse

Foto: IA

Upvote0PointsDownvote

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)