Introducere la “Jurnalul gândului de seara – Portrete”, volumul II al “Trilogiei gândurilor” Sunt gânduri care nu se scriu atunci când ai timp.Se scriu atunci când nu mai poți fugi
Introducere la “Jurnalul gândului de seara – Portrete”, volumul II al “Trilogiei gândurilor” Sunt gânduri care nu se scriu atunci când ai timp.Se scriu atunci când nu mai poți fugi
Brașovul a avut primari gospodari. Oameni care, fiecare la timpul lui, au pus câte o cărămidă în orașul pe care îl vedem astăzi. Transformarea nu s-a întâmplat dintr-odată. A început
Astazi se desfasoara conferința finală a proiectului InThrace, desfășurată sub tema „Current Challenges in Safeguarding and Promoting Intangible Cultural Heritage”, un prilej de dialog despre provocările actuale legate de conservarea
În jurul Hidroelectrica se conturează în ultimele săptămâni o idee prezentată aproape ca o soluție salvatoare:că viitorul energetic al companiei și chiar reducerea costului energiei pentru populație depind de implementarea
Există un „oraș tăcut” în fiecare oraș adevărat. Și în orașul meu este la fel.Este o parte nevăzută, dar prezentă în fiecare dimineață, în fiecare stradă, în fiecare gest mic
Există lucruri pe care le înveți din cărți. Există lucruri pe care le înveți de la profesori. Și există lucruri pe care nu le înveți decât trăindu-le. Experiența aparține acestei
Esti cartile pe care le citesti, filmele pe care le vizionezi, muzica pe care o asculti, oamenii cu care iti petreci timpul. Alege intelept cum, cu cine si cu ce
Ne-am obișnuit să auzim că administrația se „digitalizează”.Apar platforme noi, aplicații noi, portaluri noi. Fiecare instituție își lansează propriul sistem, propriul cont, propria procedură online. Doar că, pentru cetățean, lucrurile
Există o categorie de oameni care mă fascinează. Nu pentru că sunt mai deștepți decât ceilalți. Și nici pentru că nu sunt. Mă fascinează pentru că reușesc o performanță rară:
O investigație publicată de Sfin.ro (Săptămâna financiară) , realizată de Cătălin Antohe și Sorin Ghica, ridică una dintre cele mai sensibile întrebări legate de relația dintre stat, psihologie și controlul